română    english    
  • Impressum
  • Echipa
  • Parteneri
  • Politica noastra
  • Galerie foto
  • Locaţie
  • Contact

  • Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu 26-29 august 2010

    Ediţia aniversară cu numărul zece a Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane” îşi propune ca în acest an să sărbătorească breslele sibiene.  Festivalul va începe mai devreme decât până acum şi anume joi, 26 august, începând cu ora 21, când va avea loc Parada Festivalului..

    Parada aduce un element de noutate, punctul de plecare fiind curtea Bisericii Evanghelice La aceasta vor lua parte aproximativ 300 de participanţi la festival, artişti din ţară şi străinătate.

    Locaţia de plecare a paradei nu este întâmplător aleasă, ci se doreşte în felul acesta atragerea unui semnal de alarmă vis-a-vis de problemele cu care Biserica Evanghelică se confruntă: probleme de rezistenţă a şarpantelor, a unor părţi din tencuială, a unor structuri din acoperiş, probleme a căror rezolvare implică resurse financiare importante din partea parohiei evanghelice din Sibiu.

    În acest sens, în toate cele patru zile de festival, se va încerca sensibilizarea publicului sibian, a factorilor de decizie, a persoanelor din comunitate care se pot implica pentru susţinerea reabilitării acestui monument de o mare importanţă pentru Sibiu.